Despre mine

adelina opreaMereu am crezut că fiecare trebuie să își găsească calea, “misiunea” la nivel de job/carieră și tot mereu am spus că nu contează dacă alegi să fii manichiurist/ă sau antreprenor în cele mai high tech domenii. Important este să fii al naibii de bun/ă în ceea ceea ce faci și să fii fericit cu asta.

Pe diploma mea de licență scrie inginer, inginer în electronică și telecomunicații. Am visat patru ani că voi profesa în acest domeniu, doar pentru că a fi inginer suna a ceva important, ceva mare. Un an mai târziu am “terorizat” clase de elevi cu circuite electrice și sisteme automate, chiar în liceul în care fusesem elevă, cot la cot cu foștii mei profesori.

Un an ca profesor, apoi m-am angajat programator, fără să știu a scrie măcar un front-end cap coadă și am sfârșit prin a face marketing.  Încet dar sigur, a face marketing a devenit un mod de a simți, gândi, trăi.

Când lucrez pentru un proiect mă dedic și mă implic. De cele mai multe ori aștept ora de plecare de la birou, doar pentru că acasă pot lucra în mai multă liniște și în ritmul meu. Da știu, sunt bolnavă , iar pentru marketing nu se găsește antidot. Cel puțin nu pentru mine.

ZorileStore.ro a fost și este un proiect ce va ocupa un loc deosebit în viața mea, pentru că am crescut împreună cu fiecare campanie. Am dat împreună “papuci” bloggerilor, am testat Pinerest (cu Manafu) atunci când toată lumea era etuziasmată de el în .ro, ne-am rebranduit (cu Storience) și multe, multe altele. Trei ani jumătate ne-am luptat să ajungem în topul celor mai vizibili, și am făcut-o.

Sandalandala este un alt proiect de care m-am atașat mult. Este proiectul ce mi-a permis să fiu eu, să fiu fericită că am putut face campanie așa cum mi-ar place să fac în fiecare zi. Out of the box.  Le-am spus tuturor cât de fain e Sandalandala și i-am provocat să se tatueze alandala, permanent, în schimbul unui permis pe viață în camping.

Am dat marea pe aglomerația din București și nu am regretat nici o clipă această alegere.

La Redoute a fost despre eleganța franțuzească, aici am trecut de la pantofi sport la pantofi cu toc și o vreme am crezut că sunt o mademoiselle atentă la design și veșnic pusă pe organizat lucruri, cu bun gust.

Fashion-ul rămâne nișa mea preferată, fuste de tulle aș purta în fiecare zi, iar visele și coșmarurile țin toate de online și de marketing.

Visez să am ocazia să fac lucruri faine zi de zi atât la birou cât și acasă (atunci când sunt lângă mica mea balerină), să învăț mereu lucruri noi, pentru a reuși să schimb în bine lucrurile și să fac performanță  pe unde trec.

Mai multe detalii tehnice despre ce am făcut și unde găsiți aici.

UPDATE 21.06.2017

La câteva zile dupa ce am postat secțiunea “Despre mine”, planetele s-au aliniat și am găsit echipa pe care o căutam la FashionUP.ro

Când scriu aceste rânduri au trecut deja doi ani alături de FashionUP, doi ani în care am construit multe lucruri frumoase alături de această echipă: rebranding, repoziționare, prima campanie de Instagram Ads în .ro, am declarat ziua internațională a femeilor #petoc și nu în ultimul rând, am muncit cu toții pentru ca numărul de de comenzi să crească considerabil, iar lucrurile nu sunt nici pe departe finalizate pentru că sunt extrem de sigură că vom face în continuare multe alte lucruri frumoase.

Dar azi e despre o zi pe care o așteptam de ceva timp. E ziua în care deschid propria agenție de digital, una doar pentru magazinele online de fashion și lifestyle din .ro si nu numai. Ideea agenției a venit natural si ca un raspuns la cererile pe care le primeam destul de constant de la marketeri sau owneri de magazine online care îmi cereau să îi ajut cu probleme mai mici sau mai mari și pe care nu aș fi putut să îi refuz. Găseam în fiecare propunere de colaborare o nouă provocare care să mă motiveze și să mă pună în mișcare.

Ce nume poartă noua mea provocare? Champaigns e numele agenției, nume descoperit atât de bine de Raluca Gavrilescu. Despre ce este Champaigns? E despre apparel marketing with a pich of awesomeness, e despre plusul pe care îl putem aduce și sparkling campaigns, iar misiunea este optimizarea ratei de conversie și creșterea numărului de comenzi.

Mă declar fericită, norocoasă și recunoscătoare pentru că toate deciziile pe care le-am luat m-au adus în acest punct, pentru că am avut ocazia să lucrez la atât de multe proiecte frumoase și sunt pregatită să fac în continuare totul cu același entuziam.

So, let me Fizz your Bizz!